Manastirea Lavra Poceaev -Part.1.

Manastirea Lavra Poceaev

Lavra Poceaev este una dintre cele mai mari lavre ale Ucrainei de astazi. In vechea Rusie numai manastirile foarte mari, cu mai multe biserici, cu un numar impresionant de calugari si cu o functionare neincetata din momentul infiintarii, erau numite lavre. Lavra Poceaev are astazi aproximativ 100 de calugari si peste 200 de persoane in ascultare.O astfel de lavra avea obligatoriu si moaste de sfinti. – Lavra Poceaev – scurt istoric – Istoria Lavrei Poceaev a inceput in secolul al XIII-lea, cand, cativa calugari, goniti de invazia tataro-mongola, au venit aici de pe malul rauletului Poceaev din Kiev, dand numele de Poceaev colinei pe care ulterior au zidit o manastire. In secolul al XVII-lea, localitatea care s-a dezvoltat in preajma manastirii a capatat si ea acelasi nume.Istoria Lavrei Poceaev a fost tumultoasa, manastirea trecand prin zece razboaie mai mari sau mai mici pe durata celor sapte secole de existenta. Primul razboi mondial, ocuparea de catre austrieci, trecerea Lavrei sub controlul Episcopului de Varsovia intre 1920 si 1939, dupa ce partea de vest a regiunii Volan a devenit o parte a Poloniei. Anii 1960, cu persecutii religioase si represiuni si multe alte incercari, au clatinat poate dar nu au reusit sa distruga marea Lavra din Poceaev.La 5 august 1990 Lavra Poceaev a celebrat 750 de ani de la intemeiere. Bisericile impunatoare, chiliile, atelierele de pictat icoane, o tipografie, un spital pentru calugari, seminarul teologic, magazinele cu obiecte bisericesti, hotelul pentru pelerini dar si gradinile si terenurile agricole fac din Lavra Poceaev un mare punct de atractie pentru crestini, un loc in care oamenii se simt mai aproape de Dumnezeu.

Lavra Poceaev – Catedrala Adormirea Maicii Domnului – Cupolele aurite ale turlelor bisericilor din Lavra Poceaev atrag atentia pelerinilor de la cativa kilometri, in drumul acestora dinspre orasul Kremenetz, localitate situata la aproximativ 250 de kilometri distanta de Cernauti in directia nord.Acoperisurile verzi ale celorlalte cladiri din manastire se armonizeaza cu spatiile inverzite si cu copacii care inconjoara zidurile groase ale acestei adevarate fortarete spirituale. Aleile pavate si magazinele cu obiecte bisericesti sunt intesate cu credinciosi, veniti la Sfanta Liturghie in zi de sarbatoare.Catedrala inchinata Adormirii Maicii Domnului, cu dimensiuni impresionante si zugravita in alb si roz, are mai multe altare si icoane de o frumusete rara iar pe peretii din interior sunt pictate uriase scene biblice si scene din viata manastirii.

Manastirea Lavra Poceaev
Manastirea Lavra Poceaev

Lavra Poceaev – Icoana Maicii Domnului de pe catapeteasma

Lavra Poceaev – Icoana Maicii Domnului de pe catapeteasma

In fiecare dimineata, la ora 05:00, in catedrala se aduna calugarii si credinciosii care se roaga la Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului. Dupa rugaciue, Icoana inconjurata de raze aurii si impodobita cu pietre pretioase, este coborata incet din inaltul catapetesmei pentru ca oamenii sa se poate apropia de ea si sa se inchine.Icoana a fost pictata in stil bizantin pe lemn de tei si dateaza din secolele X-XII. Icoana Maicii Domnului, cu o dimensiune de 30 x 40 centimetri, a ajuns la Poceaev in anul 1559, cand Mitropolitul grec Neofit efectua o vizita la Kiev si aici a facut un popas la contesa Goiski careia i-a daruit Icoana in semn de multumire pentru gazduire.Prima minune savarsita de Icoana a fost atestata in anul 1597, cand fratele Annei, orb din nastere, rugandu-se la Icoana si-a capatat vederea. In semn de multumire Anna Goiski a daruit Icoana si o parte din mosie Manastirii Poceaev.Dupa moartea Annei Goiski mosia a revenit nepotului sau Andrei. Fiind luteran, acesta a organizat o adevarata prigoana asupra calugarilor luand inapoi de la manastire darurile matusii sale. Le-a interzis calugarilor pana si sa ia apa de la fantana Sfantului Iov de la poalele colinei. Poceaev.In anul 1643 Andrei devasteaza manastirea si fura Icoana facatoare de minuni. Duce in acelasi timp o viata plina de chefuri. In timpul unei petreceri, de altfel imortalizata intr-o fresca din biserica, Andrei Ferlei ii cere sotiei, in prezenta amicilor sai petrecareti, sa batjocoreasca icoana.Maica Domnului nu a permis insa profanarea Icoanei si sotia lui Andrei Ferlei a devenit posedata de diavol. Femeia si-a revenit numai dupa ce Icoana a fost readusa la manastire. De atunci Icoana nu a mai parasit niciodata Lavra Poceaev. Dupa icoana s-au facut numeroase copii, si acestea la randul lor facand multe minuni.

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev (Poceaevskaia) – Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” a Lavrei Poceaev, Ucraina. Icoana este renumită în toată lumea slavă ca făcătoare de minuni, fiind cinstită în Rusia, Bosnia, Serbia, Bulgaria și alte locuri. Alături de creștinii ortodocși, mulți oameni din alte confesiuni se roagă înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Poceaevskaia”. Icoana Maicii Domnului de la Poceaev (Poceaevskaia) este prăznuită pe 23 iulie, pe 8 septembrie și în vinerea din Săptămâna Luminată. – Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” a Lavrei Poceaev, Ucraina. Icoana este renumită în toată lumea slavă, fiind cinstită ca făcătoare de minuni în Rusia, Bosnia, Serbia, Bulgaria și alte locuri. Alături de creștinii ortodocși vin și oameni de alte confesiuni pentru a cinsti icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Poceaevskaia”.Lavra Poceaev, un bastion vechi al Ortodoxiei, adăpostește de aproximativ 400 de ani icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Mutarea icoanei Născătoarei de Dumnezeu la Mănăstirea Poceaev este prăznuită pe 8 septembrie. Minunile săvârșite înaintea Sfintei Icoane a Maicii Domnului sunt numeroase și sunt mărturisite în registrele pe care mănăstirea le ține, cu explicațiile detaliate (și semnăturile) făcute de credincioși care prin rugăciune au dobândit eliberare de duhuri necurate, eliberarea din captivitate și care au fost aduși la calea cea dreaptă. Sărbătoarea în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Poceaev de pe 23 iulie a fost stabilită în amintirea eliberării Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de asediul tătarilor din 20-23 iulie 1675.În vara anului 1675, în timpul războiului de la Zbaraj, din timpul domniei regelui polonez Ioan al III-lea Sobieski (1674-1696), regimentele alcătuite din tătarii care se aflau sub comanda hanului Nurredin, trecând spre Vișneveț, au observat Mănăstirea Poceaev, pe care au înconjurat-o pe trei laturi. Zidurile slabe ale mănăstirii, la fel ca unele clădiri din piatră, nu puteau oferi o prea mare apărare împotriva unui asediu. Egumenul Iosif Dobromirski i-a îndemnat pe monahi și mireni să se transforme în mijlocitori cerești către Maica Domnului și către Sfântul Cuvios Iov de la Poceaev (sărbătorit pe 28 octombrie).

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev (Poceaevskaia)

Monahii și laicii se rugau fierbinte, făcând metanii înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și a raclei în care se aflau sfintele moaște ale Sfântului Iov. În dimineața zilei de 23 iulie, la răsăritul soarelui, tătarii s-au adunat pentru a ataca mănăstirea. Egumenul a poruncit să se cânte un acatist Maicii Domnului. Odată cu primele cuvinte, „O, Împărăteasă a oștilor îngerești…”, a apărut dintr-odată deasupra bisericii Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, într-un „omofor alb, strălucitor” împreună cu oștile îngerești cu săbiile scoase din teacă. Sfântul Iov era alături de Maica Domnului, se închina ei, implorând-o să apere mănăstirea.Tătarii au luat armata cerească drept arătare și, în confuziea lor, au început să tragă cu săgeți în Maica Domnului și în Sfântul Iov, dar săgețile cădeau înapoi, rănindu-i pe cei care le lansau. Teroarea a pus stăpânire pe inamici. Cuprinși de panică, au început să fugă fără să se mai uite înapoi, călcându-se în picioare unii pe alții și omorându-se. Apărătorii mănăstirii au încercat să-i urmărească și au luat mulți prizonieri. Unii dintre prizonieri au acceptat ulterior credința ortodoxă și au rămas în mănăstire.În anul 1721 Mănăstirea Poceaev a fost ocupată de către uniați (greco-catolici). Dar, chiar și în această perioadă dificilă pentru lavră, cronicile mănăstirii iau act de 539 de minuni săvârșite de sfânta icoană ortodoxă a Maicii Domnului.În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, contele Nicolae Pototski (nobil greco-catolic) a devenit binefăcător al Lavrei Poceaev după ce a trăit el însuși o minune a Maicii Domnului. Cu banii donați de el au fost zidite Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, precum și alte clădiri și chilii pentru călugări.Revenirea Mănăstirii Poceaev în sânul Ortodoxiei în 1832 a fost marcată de vindecarea miraculoasă a unei fete oarbe, Ana Akimciukova, care a venit în pelerinaj împreună cu bunica sa de 70 de ani, din Camenița, de la 200 de vestre (n.r. ‒ veche unitate de măsură rusă; aici, o distanță de circa 213 kilometri).În cinstea acestui eveniment, arhiepiscopul de Volânia și arhimandritul Inochentie al Lavrei (1832-1840) au stabilit să se citească Acatistul Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev în fața icoanei făcătoare de minuni, în fiecare sâmbătă. În timpul arhimandritului Agatanaghel, arhiepiscop de Volânia (1866-1876), a fost construit un paraclis separat în galeriile Bisericii „Sfânta Treime”, în amintirea victoriei asupra tătarilor, paraclis ce a fost sfințit pe 23 iulie 1875. – Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev – 23 iulie, 8 septembrie

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev (Poceaevskaia)
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev – 23 iulie, 8 septembrie
Icoana Maicii Domnului de la Poceaev (Poceaevskaia)

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la PoceaevIcoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Poceaev (stil bizantin, ulei pe scândură de tei, 26,8×32,8 cm) provine din Constantinopol şi a fost dăruită de către mitropolitul grec Neofit moşieresei Ana Erofeevna Goiskaia (1559). Peste circa 30 de ani, când icoana a început să emane o lumină nemaipomenită şi i-a redat într-un chip minunat vederea fratelui Anei, aceasta a dus-o, cu steaguri, cântări şi mult popor la Mănăstirea Poceaev şi a transmis-o călugărilor pentru păstrare veşnică.Multe alte minuni s-au săvârşit la această icoană: în 1607 – la năvălirea tătarilor, în 1675 – la năvălirea turcilor (atunci apariţia pe cer, într-o strălucire neobişnuită, a Maicii Domnului, a cuviosului Iov de la Poceaev şi a îngerilor cu săbii scoase din teacă a semănat groază printre păgâni, ei nimicindu-se unul pe altul), în 1664, 1665 şi 1710 – învieri din morţi etc. În cartea inaugurată în 1841, timp de 52 de ani au fost înregistrate 26 de minuni. Din 1831 până în 1856 de icoană au fost prinse 133 de bijuterii şi alte podoabe în semn de tămăduire de boli în urma rugăciunilor adresate Maicii Domnului în faţa icoanei ei făcătoare de minuni.Icoana a avut de suferit în repetate rânduri: din 1623 până în 1641 s-a aflat în afara mănăstirii, între anii 1720-1831 a fost sub stăpânirea uniaţilor, în 1869 a nimerit într-un incendiu devastator (i-au ars însă numai înfrumuseţările uniate, icoana şi îmbrăcămintea ei din aur şi pietre scumpe rămânând intacte).După construirea unui nou iconostas de către Alexandru II (1861) icoana Maicii Domnului a fost pusă la nivelul III al acestuia, deasupra Cinei celei de taină, chiotul fiind înfrumuseţat cu raze din pietre scumpe ca la icoana Adormirii Maicii Domnului din Lavra Pecerska de la Kiev.Cu ajutorul unui mecanism asemeni celui de la Pecerska, icoana se lasă în jos pe două panglici de mătase pentru închinarea creştinilor.Maica Domnului nu refuză ajutorul de la icoana Sa nimănui dintre cei care se roagă Ei cu credinţă, chiar dacă aceştia nu sunt creştini ortodocşi, ci catolici, uniaţi, protestanţi ş.a. Ea îi întoarce la dreapta credinţă pe cei rătăciţi, asemeni Tatălui Ceresc care „face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Mt. 5, 45).

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev
Manastirea Lavra Poceaev
Manastirea Lavra Poceaev
Manastirea Lavra Poceaev
Icoana Maicii Domnului de la Poceaev (Poceaevskaia)
Icoana Maicii Domnului de la Poceaev (Poceaevskaia)
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Icoana Maicii Domnului de la Poceaev (Poceaevskaia)
Manastirea Lavra Poceaev

Sursa – https://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/lavra-poceaev-67696.html

Sursa – https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/icoana-maicii-domnului-de-la-poceaev-poceaevskaia

Sursa – http://www.ortodoxia.md/2011/08/icoana-maicii-domnului-de-la-poceaev/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s